Nu ştiam cum să încep şi de unde să încep acest articol, ca să nu cumva să pară că fac discriminări sau că urăsc bărbaţii. Departe de mine acest gând. Evident este însă că nu-i pot iubi, plăcea, aprecia sau respecta pe toţi. Freud a cercetat toată viaţa femeia. A murit lăsând un mare semn de întrebare. Iar el e considerat un geniu. Eu nu am de gând să-mi petrec viaţa cercetând bărbaţii, nici nu sunt un geniu, dar scriu acest articol după o analiză făcută în diverse medii în care am avut ocazia să cunosc şi să întâlnesc bărbaţi şi bărbaţi. Mai mult decât atât, scriu acest articol în calitate de mamă de fete care-şi doreşte ca fetele ei să ajungă să iubească şi să fie iubite de nişte bărbaţi crescuţi şi educaţi cel puţin la fel de bine, consider eu, cum sunt ele.Şi pentru că în foarte multe cazuri educaţia băieţilor cade în sarcina mamelor (taţilor, nu fiţi ofensaţi, vă rog, ştiţi că am dreptate), adresez acest articol mamelor de băieţi.

Mamelor dragi, nu va mai creşteţi bărbaţii în ideea că vor deveni centrul universului. Responsabilizaţi-i şi daţi-le sarcini în familie, pentru că la fel ca femeile, şi ei pot face curat, pot pregăti masa, pot face cumpărături, pot călca rufe, pot avea grijă de frăţiorii mai mici etc.

Îndrumaţi-i şi arătaţi-le că violenţa şi agresivitatea nu sunt o cale de a căpăta respect, ci că, din contra, nu aduc decât prejudicii, atât fizice, cât şi emoţionale.

Învăţaţi-i ce nu-i învaţă nicio şcoală, cel puţin nu din România, cum să se poarte cu fetele, viitoarele femei, viitoarele soţii, viitoarele mame ale copiilor lor. Învăţaţi-i ce înseamnă comunicarea, sinceritatea, decenţa, respectul, bunul-simţ şi care este diferenţa pe care toate acestea o fac în societate. O să săriţi să-mi spuneţi care societate, că în România nu mai există valori şi nu se mai încurajează bunul-simţ. Nimic mai greşit. Dacă vom continua să ne educăm copiii în acest spirit, nu mai avem nicio speranţă că lucrurile se pot schimba în bine, pentru că, în fond, fiecare dintre noi e dator să se implice.

Învăţaţi-i ce nu-i învaţă nimeni la şcoala de şoferi – cum e indicat să te comporţi în trafic, ca şofer sau ca pieton. Există reguli nescrise pe care din ce în ce mai puţini şoferi le respectă. Învăţaţi-i că o maşină puternică asociată cu viteza şi cu băutura pot duce la moarte, că femeile, aşa cum sunt ele la volan, mai pregătite sau mai puţin pregătite, merită aceeaşi înţelegere şi acelaşi respect ca în viaţa de zi cu zi, că înjurăturile, semnele obscene şi condusul dement nu contribuie pozitiv capitalului de imagine.

Educaţi-i să se respecte şi să aibă grijă de cum se îmbracă, cum se comportă şi cum vorbesc. Anticipaţi viitorul lor într-o relaţie cu sexul opus – nu ei vor fi primii judecaţi, ci părinţii care i-au crescut şi i-au educat. Şi mai gândiţi-vă de ce oare cele mai multe înjurături conţin „mama” în ele, sub diverse forme??

Învăţaţi-i să dăruiască, să iubească, să asculte, să nu mintă şi să nu înşele. Să-şi asume responsabilităţi şi să aibă curaj. Una dintre cele mai întâlnite trăsături ale unui bărbat este laşitatea. Dar ştim toate că adevărul iese la suprafaţă oricât ai vrea să-l ascunzi.

Educaţi-i în spiritul facerii de bine, autocontrolului şi a aproprierii de ceilalţi. Încurajaţi-i să se exprime şi să viseze, să plângă atunci când le vine să plângă… nu-i cocoloşiţi şi nu-i îmbuibaţi cu clişee de genul: „Eşti bărbat, ce înseamnă asta, să plângi şi să te smiorcăi?” Emoţiile trebuie exprimate, nu reprimate, dacă ne dorim să creştem un om, nu un robot.

Învăţaţi-i că nu toate femeile sunt „uşoare”, şi că nu toţi bărbaţii sunt „afemeiaţi”. Referitor la asta, învăţaţi-i cum să-şi crească propriii copii. Educaţi-i să nu judece după „ambalaj” şi că etichetele se pun foarte uşor, dar superficial. Încurajaţi-le deprinderile artistice, dar şi pe cele sportive sau tehnice, nu-i lăsaţi să-şi abandoneze visurile, fiţi alături de ei şi ajutaţi-i să treacă prin toate perioadele creşterii.

Învăţându-i să nu fie violenţi, nu folosiţi violenţă – părinţii obişnuiesc încă să-şi mustreze fizic copiii, abuzându-i şi umilindu-i – rezultatele nu vor fi decât dezastruoase. Nu veţi avea decât nişte copii lipsiţi de personalitate, care vor crede că doar prin ţipete şi bătaie se pot impune şi-şi pot câştiga respectul. Lucru pe care-l vor repeta, la rândul lor, cu colegii de grădiniţă, de şcoală, de serviciu şi cu propriii copii. Şi aşa se perpetuează, din generaţie în generaţie, mitul referitor la bătaia care e ruptă din rai.

Mamelor dragi, nu vă revărsaţi năduful acumulat în urma unui divorţ sau relaţii nefericite asupra copiilor voştri. Ei nu au şi nici nu trebuie să aibă vreo vină în acest caz. Învăţaţi-i că nu toate relaţiile în viaţă sunt reuşite sau fericite şi fiţi alături de ei, pentru că şi ei suferă destul, nu le mai trebuie o presiune suplimentară din partea voastră. Cred că poate fi un moment în care puteţi învăţa împreună cum să depăşiţi astfel de situaţii dificile, de ce nu?

Educaţi-i să se descurce singuri, nu faceţi toate lucrurile în locul lor, nu interveniţi în relaţiile lor decât dacă apar probleme grave şi vi se solicită ajutorul sau consideraţi că situaţia a degenerat. Educaţi-i în spiritul muncii, nu al statului degeaba, că au părinţii bani şi rezolvă totul. Vor ajunge să nu mai aprecieze nimic, pentru că nu ştiu să facă nimic şi, implicit, să nu fie ei apreciaţi.

Explicaţi-le că viaţa nu e o luptă pentru supremaţie între femei şi bărbaţi şi că e loc pentru toată lumea pe pământ. Recunoaşteţi-le meritele şi succesele, discutaţi fiecare oportunitate, dar şi eşec sau nereuşită, indiferent de natura acesteia. Încercaţi să nu vă enervaţi, ştiu, uneori e foarte greu, şi să nu-i judecaţi sau criticaţi. Şi cuvintele dor.

Şi, nu în ultimul rând, ascultaţi-vă copiii şi învăţaţi de la ei, veţi fi uimiţi de cât potenţial există în ei.

Bărbaţii nu sunt toţi la fel, femeile nu sunt toate la fel, e simplu: suntem diferiţi. Şi aşa şi trebuie, asta e frumuseţea vieţii, să ne completăm, să ne contrazicem, să ne înţelegem sau nu, cu calităţi şi defecte, căci suntem doar oameni. Dar uitându-mă în jur, văd mulţi bărbaţi nefericiţi şi multe femei nefericite. Singuri sau împreună, oameni nefericiţi.

Poate dacă de mici am fi educaţi cum să convieţuim frumos şi să ne respectăm mai mult, să ne iubim mai mult, să dăruim şi să ne pese mai mult, nu am mai crea, noi, ca părinţi, nişte adulţi nefericiţi. Dacă de mici am fi formaţi să gândim, nu doar să memorăm, robotic, ca în şcoală, dacă ni s-ar încuraja iniţiativa şi creativitatea, nu am ajunge să distrugem relaţii, nu am mai da bani grei la psihologi şi coachi care să ne ajute să ne depăşim fricile şi traumele din copilărie, nu am intra în relaţii care ne fac rău, am învăţa să facem alegeri care ni se potrivesc mai bine şi am fi, poate, mai fericiţi şi mai sănătoşi.

Corina Neagu