De o perioada citesc textele publicate de catre Alexandru Mogoseanu pe blogul lui personal Blogoseanu.

Trebuie sa spun ca sunt niste texte remarcabile, din care poti sa inveti dar sa si te distrezi in acelasi timp.

Descopera acest blog si cu siguranta o sa doresti sa cumperi si cartea P.I.L.A de acelasi autor.

Iata un text din rubrica – Ghid de comportament in casnicie, care a ajuns la numarul 14.

De cele mai multe ori când mă gândesc la Cruella, minunata mea soţie, mă gândesc imediat şi la mama ei, o mamă cât două, nu neapărat la suflet, cât la dimensiuni.

Cel mai greu moment al vieţii soacră-mii a fost atunci când, cu inima strânsă, ce-i drept, Cruella a lăsat-o să folosească şi ea cântarul nostru electronic. Pe care, apoi, l-am aruncat. Soacră-mea a avut o decepţie minoră şi chiar ea ne-a recomandat să aruncăm porcăria aia de cântar, care, ori de câte ori te urci pe el, arată tot o sută patru kilograme.

Cruella a venit terminată în bucătărie şi mi-a spus: “Sunt nenorocită!”. Iniţial m-am bucurat: am crezut că soacră-mii i-e rău, dar Cruella a continuat: “M-am îngrăşat groaznic! Am o sută patru kile!!”.

N-am apucat s-o consolez, pentru că, la numai un minut, fiu-meu, Prinţul Caspian, a venit urlând din aceeaşi direcţie: “Măăăăăi, nu-mi mai da salaaaaam!!!”. “De ce?”, m-am mirat eu. “Pentru că am făcut o sută patru kileeeeee!!!”.

I-am luat cu mine la cântar şi am încercat să-i liniştesc. M-am urcat pe platan şi am văzut că, într-adevăr, am o sută patru kile. “Na!”, le-am zis, “Vedeţi?”. “Uraaa!” a început Prinţul Caspian. “Tati s-a îngrăşat!”.

Am mers înapoi în bucătărie, acolo unde soacră-mea, cu paharul de vin în faţă, rodea o bucăţică de friptură cât prosopul ălora de-o să-i care coșciugul. S-a întors spre noi şi ne-a zis: “Auzi, Mogoşene, când plec, să-mi dai mie cântarul ăla, să-l arunc la tomberon!”.

Cruella mi-a facut un semn discret la cap, semn care m-a mulţumit, indiferent că era vorba de ea sau de maică-sa.“Cum să-ţi dau, mamă, cântarul?”, a exclamat Cruella, “când am dat pe el un milion?!”. “Şi ce faci cu el?” a întrebat soacră-mea. “Ete, îl pun lângă ălelalte cântare defecte!” apoi s-a întors spre mine : “Şi tu nu te mai zgâi aşa, Zoo ce eşti! Pune mâna şi schimbă-i bateria!”.

Am schimbat bateria la cântar şi-am plecat, toţi, să ne măsurăm – din nou – greutatea. Prinţul Caspian avea patruzeci de kilograme, Cruella cinzeci şi şase, iar eu şaptezeci şi şapte.

Articolul complet il puteti citi direct la sursa:https://blogoseanu.ro/ghid-de-comportare-in-casnicie-14-2/

Lectura placuta va doresc.

Cu drag.

Comentarii