Între dragoste și sex se pune astăzi semnul egalităţii.  Peste tot auzi doar discuţii despre sex şi plăcere. Femeia zilelor noastre nu mai poate provoca acele emoţii nobile şi sincere, despre care au scris clasicii literaturii, pentru că ea a devenit complet deschisă şi accesibilă. Atâta timp cât ea nu se va “închide” din nou, nu va deveni acea minunantă fiinţă blândâ, dar şi plină de înțelepciune, ea va rămâne în continuare doar un obiect pentru plăcere, fiind lipsită de respectul şi cinstea cuvenită.

Valentina Tolkunova

traducere după matrony.ru

Femeia i-a fost dată bărbatului ca să îl ajute, ca fiind mângâiat de ea să poată îndura lesne tot ce i se întâmplă.Dacă femeia este cinstită şi drăgăstoasă, tovărăşia ei nu numai că îi aduce bărbatului mângâiere, ci îi e de mare ajutor în toate împrejurările, făcându-i uşoare toate greutăţile şi nelăsându-l să simtă nici o nemulţumire dintre cele ce se întâmplă atât acasă, cât şi în afara casei.Vine furtuna sufletească? Ca un cârmaci iscusit, femeia bună duce corabia la liman şi prin înţelepciunea sa îşi mângâie mult bărbatul.Din Cuviosul Bonifatie de la Teofania, Bucuria de a fi ortodox, Editura Sophia, Bucureşti, 2011, p. 140

Femeia să nu aibă nimic mai de preț decât bărbatul ei, iar bărbatul să nu aibă nimic mai de dorit decât femeia sa.

Femeia să nu aibă nimic mai de preț decât bărbatul ei, iar bărbatul să nu aibă nimic mai de dorit decât femeia sa. Înțelegerea dintre femeie și bărbat ține viața noastră, a tuturor. Ea ține lumea toată. După cum dacă se clatină temeliile, se dărâmă toată casa, tot așa, dacă se răvășesc căsniciile, se strică toată viața noastră. Să-ți explic.Lumea e făcută din cetăți; cetățile din case; casele din bărbați și din femei. Dacă intră cearta între bărbat și femeie, a intrat cearta în case, iar dacă sunt tulburate casele, atunci se tulbură și cetățile; iar dacă cetățile sunt frământate, atunci, neapărat, întreaga lume e plină de tulburare, de război și de ceartă. De aceea, Dumnezeu are multă grijă de bunăstarea căsniciilor; de aceea, nu-i lasă pe bărbați să-și părăsească femeile „decât numai pentru pricină de desfrânare” (Matei 5, 32; 19, 9)– Ce să fac, mi se poate spune, dacă femeia e certăreață, cheltuitoare, dornică de lux, dacă are și alte nenumărate cusururi?– Îndură-le pe toate curajos! N-o lăsa din pricina cusururilor ei, ci îndreaptă-i defectele toate. De aceea ești capul ei, ca să știi să-i vindeci trupul. Trupul nostru nu-l despărțim de cap, oricât de multe răni ar avea! Să nu despărțim, dar, de noi nici pe femeia noastră! Ea ne este trupul nostru! De aceea și spune fericitul Pavel: „Așa sunt datori să-și iubească bărbații femeile, ca și trupurile lor.” (Efeseni 5, 28)Femeile, la rândul lor, au aceeași lege față de noi: „Iubește-ți bărbatul, femeie, cum îți iubești capul! Cum îți cinstești capul, așa să-ți cinstești bărbatul!” Nu stărui în zadar asupra acestui lucru! Știm câte bunătăți vin în casă când femeia se unește cu bărbatul! Știm câte rele vin în casă când nu se înțeleg între ei. Când bărbatul și femeia se ceartă între ei, nu-i poate bucura nimic: nici bogăția, nici copiii buni, nici mulțimea de copii, nici funcțiile înalte, nici puterea, nici slava sau cinstea, nici petrecerile și luxul, nici altă bunăstare.

Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre familia creștină, Editura Cuvântul Vieții, București 2015, p. 71-72

Cel mai bine este să punem femeia și bărbatul în obligaţiile lor.

Stăm şi ne întrebăm de ce ne depărtăm aşa de mult de ceea ce Sfântul Pavel a pus la aşa mare cinste? Această relaţie între soţ și soţie. De ce punem aşa mari oprelişti la ceea ce Sfântul Ioan Gură de Aur, în 11 reguli canonice, a fixat pentru căsătorie? De ce tărăgănăm aşa mult relaţia noastră într-o prietenie? De ce suntem aşa de nedecişi, nesinceri şi multe altele, într-o prietenie? Pentru că nu înţelegem că erosul conduce la „agape”.
Ce ar însemna senzual? Este foarte greu de definit. Pentru că senzualitatea nu este ceva care trebuie să fie propriu unei situaţii. Pentru că nu toţi oamenii au nevoie de senzualitate. Există acum o carte care dă sfaturi pentru tânăra soţie. Cartea asta este foarte interesantă, pentru că încearcă să repună femeia în rolul ei. Cel mai bine este să punem femeia sau bărbatul în obligaţiile lor. Noi nu ne mai ştim obligaţiile. Noi, ca soţii tinere, nu mai ştim să ne primim soţii, care sunt aşa cum sunt ei educaţi – cum i-am ales, aşa sunt – dar, deşi îi iubim, nu ştim să-i primim în casă. Şi nu ştim, prin purtarea noastră, să-i schimbăm în bine. Şi apoi dorim ca prin acatiste şi prin rugăciuni să-i modificăm. Dar nu reuşim, pentru că noi nu facem nici măcar un minimum – acela de a avea o obişnuinţă firească în amabilitatea de a-l primi sau, atunci când pleacă, de a crea o anumită ambianţă.Din Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, p. 225

Oriunde există iubire înlăuntrul căsătoriei, nici un fel de pericol nu va putea să o influenţeze.

Iubirea cea adevărată şi neschimbătoare, care ne este poruncită de Dumnezeu, poate să fie pusă în lucrare şi să aducă roade. Toate cele din jurul nostru sunt curgătoare, nestatornice şi se mişcă continuu. Ce anume rămâne neschimbat în societate, în înrudirile şi în colaborările dintre oameni? Numai în căsătoria legiuită stăpâneşte dragostea curată şi dezinteresată, deoarece, potrivit poruncii dumnezeieşti, „ceea ce Dumnezeu a unit, nimeni nu trebuie să despartă”.Unitatea celor doi soţi a fost consacrată de la începutul zidirii. Nu există greşeli în creaţie, de vreme ce Sfânta Scriptură mărturiseşte că „a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi, iată, erau bune foarte”. Dumnezeu a prevăzut căderea omului şi modul înmulţirii lui şi de aceea a impus unitatea celor doi întru unul, pentru ca să fie ţinut ipostasul vieţii prin iubire. Acel „iar femeia bărbatului de la Domnul se rânduieşte” (Pilde 19, 14) se referă la credincioşi, în care este pusă în lucrare voia Lui. În Vechiul Testament Dumnezeu i-a condus pe credincioşii Săi slujitori la unitatea adevăratei căsătorii şi le-a prezentat-o ca model, în cea mai de jos lipsă de învăţătură şi neştiinţă care domnea în vremurile de atunci.Oriunde există iubire înlăuntrul căsătoriei, nici un fel de pericol (zguduitură) nu va putea să o influenţeze, nici chiar socrii! Am silit, dacă ni se permite expresia, pe unii soţi ideali la o vârstă matură să ne lămurească din propria lor experienţă care este elementul necesar al căsătoriei, şi nu ne-au ascuns ce este dragostea. Doamne de neam bun ne-au descoperit, de asemenea, că: „Pe noi, ca femei, nimic altceva nu ne linişteşte şi nu ne aduce pacea, decât simţirea că soţul nostru ne iubeşte cu adevărat, numai pe noi. Din păcate, ca femei, suntem suspicioase, influenţate fiind de mediu”.Este nevoie de atenţie în faţa înrâuririi, ca să nu spun impunerii, părinţilor şi a mediului, de unde şi socrii au primit un nume rău. După căsătorie, îi sfătuim pe bărbaţi şi pe femei să înlăture amestecurile părinţilor sau influenţa oricăror altora, care este pornită spre distrugere.

Din Gheronda Iosif Vatopedinul, Dialoguri la Athos, Editura Doxologia, Iaşi, 2012, p. 125-126

Femeia adevărată.

Bărbatul este recunoscut unanim ca fiind superior femeii. Această recunoaştere a lăsat peste ochii noştri o perdea care ne opreşte să vedem ceea ce este esenţial femeii, înşuşirile sale de căpetenie.Cine nu a văzut o femeie aplecându-se ca o mângâiere peste oamenii nimănui? Cine nu a văzut-o mângâind un cap de copil sau săturând un sărac? Femeia este mult mai înţelegătoare de cât bărbatul faţă de tot ceea ce înseamnă viaţă: ea iubeşte florile, iubeşte păsările şi animalele, iubeşte oamenii.Femeia are simţul mult mai fin al situaţiilor morale, trăieşte mult mai adânc decât bărbatul încercările interioare ale fiinţei apropiate; ea se transpune în întregime în locul altuia mergând până la depersonalizare. Cugetul ei şi făptura ei surprind mai repede şi simt mai adânc durerile şi bucuriile celor apropiaţi.Bărbatul e mai închipuit, mai rece, mai calculat şi mai închis decât femeia. Bărbatul e mai trufaş, mai aspru şi nu rareori mai egoist. Cu aceste însuşiri înţelegem cât de uşor poate deveni tiran.

Marea putere de depăşire, puterea de trăire în altul şi capacitatea ei de recepţie fac din femeie cel mai bun confident în ceasurile grele. O femeie inteligentă şi blândă vine ca o lumină tămăduitoare peste rănile unui suflet încercat.

Femeia este o făptură mai fragedă, mai delicată şi mai simţitoare decât bărbatul. Aici stă superioritatea ei. E drept că bărbatul a întrecut-o în artă, în ştiinţă şi mai ales în politică, dar nu trebuie să uităm că ea l-a egalat, dacă nu l-a şi întrecut, în cea mai grea şi mai de sus valoare umană: sfinţenia.

Pentru a fi înţeleasă, femeia trebuie văzută în expresiunile caracteristice ale naturii sale. Femeia sportivă, militar sau inginer tot atâtea chipuri întoarse ale firii. Armonia cosmică le refuză.

Supusă unui destin al pasiunii, ea este legată de tot ceea ce îi îmbogăţeşte zilele; de la cele mai însemnate până la cele mai gratuite lucruri, toate o interesează, o chiamă, o farmecă. Dorinţa puternică şi continuu împrospătată de a-şi îmbogăţi vieata şi totodată nevoia de dăruire desinteresată fac din femeie o fiinţă în permanentă vibraţie şi îndemn.

Femeia însufleţeşte totul, învălue lucrurile cu cântec şi caută fără încetare firele ascunse ale ţesăturii vieţii. Secretul său aici stă: în legătura permanentă cu izvoarele vieţii. Fiinţă încă netulburată de erorile intelectualismului, ea are mai adânc simţul just al fiecărei situaţii sau lucru, are mai sigură intuiţia lucrurilor neschimbătoare. Cum altfel s-ar explica plinătatea şi focul rugăciunilor sale? Cum s-ar explica plânsul luminat de razele bucuriei ce-i străbat adesea chipul?

Orice ar face, femeia nu se joacă; ea vede în profunzime, suferă şi se bucură plin. Femeia cunoaşte adevăratele flori nemuritoare ale vieţii. Buzele ei deosebesc aromele de uscăciune. De aceea pasul îi este atât de sigur atunci când e vorba să pornească pe drumul rodniciilor sale.

Femeia, femeia adevărată, nu trebuie căutată în uzină sau cazarmă, ci în biserică, în cămin şi în pajişti. Iubită, soţie, mamă sau soră, femeia apare în viata noastră ca un îndemn la dragoste şi creaţie. Dincolo de rătăcirile cetăţii moderne o găsim frumoasă şi mângâietoare, sensibilă tuturor semnelor curate şi înălţătoare ale condiţiei omului.

Din Ernest Bernea, Preludii, Editura Predania, 2011

Femeia este adevăratul izvor al dragostei.

Totul este chemat în lume să păstreze fidelitatea faţă de esenţa sa primordială. Ca atare, şi femeia trebuie să aibă îndrăzneala de a fi în toate, şi de a rămâne în toate, femeie. În tot ce face, ea trebuie să aducă eternul feminin şi să respingă ceea ce vine în contradicţie cu acesta. Ea nu are de ce să se asemene cu bărbatul, însuşindu-şi comportamentul acestuia. Dimpotrivă, ea trebuie să aibă propria sa ardoare, trebuie să rostească lumii propriul său cuvânt.De dragoste are nevoie lumea, iar femeia este adevăratul izvor al dragostei. Să rămână credincioşi naturii lor au nevoie astăzi oamenii, iar floarea eternului feminin a fost creată tocmai pentru fidelitate. Omenirea de astăzi e sterilă pentru că a pierdut intuiţia şi, ca atare, chemarea femeii este cea de a arăta toată eficacitatea puterii contemplative inerente eternului feminin: în religie, artă, cercetări, medicină.Ca niciodată până acum, jumătatea bărbătească are nevoie de serviciile îngerului păzitor pentru a găsi din nou calea adevărată în cultura spirituală şi a merge pe ea – şi femeia va lua asupra sa această sarcină şi va purta până la capăt povara ei… Şi cu cât o va face în mod mai independent şi cu mai multă încredere, cu atât mai bine.Din Viața de familie, Editura Sophia, București, 2009, p. 52-53

Oare soţul se va purta ca un cap de familie, dacă soţia nu-l respectă?

Problema nu este numai că acum există o mulţime de soţi slabi şi infantili, ci şi că femeile se comportă în aşa fel încât bărbatul, în principiu, văzându-se tratat astfel, nici nu poate să-şi manifeste calităţile bărbăteşti. Ce greşeli comite femeia? Comportamentul ei faţă de bărbat este unul de comandant, îl striveşte, se străduiește să-l remodeleze, să-l reeduce şi, nevăzând nici un rezultat, ia toate greutăţile familiei asupra sa şi după aceea se miră: „De ce nu mă ajută nimeni?”.

Iar când i se arată ce greşeli face, răspunde: „Păi, cum altfel, că treburile trebuie făcute!”. În atare situatie, femeia acţionează ca unele mame nechibzuite atunci când văd că cel mic nu poate îndeplini o anumită treabă: în loc să-l înveţe, să-l încurajeze, ele spun de obicei pline de nervi: „Ce să-ţi explic de o sută de ori, tontule, mai bine fac singură!”.

Oare soţul se va purta bine cu soţia şi se va purta ca un cap de familie, dacă soţia nu-l respectă? Bineînţeles că nu! Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Dacă soţul nu-şi iubeşte soţia, iar soţia nu-l cinsteşte pe soţ, în familie apare dezbinarea. Înainte se socotea că nu se cuvine deloc să-l contrazică soţia pe soţ, pe când acum a apărut un duh de obrăznicie. Ce bine era atunci! Am cunoscut cândva o pereche – soţul era mărunt, prizărit, pe când soţia era înaltă şi voinică: descărca un chintal de grâu din căruţă în joacă! Odată, un muncitor, băiat voinic şi el, a început să se dea la ea – femeia l-a luat şi l-a aruncat câţiva metri, ca pe un chibrit! Dar dacă aţi fi văzut cum asculta de bărbatul ei, cum îl cinstea! Aşa devine familia tare şi trainică, altfel nu poate dăinui”.

Atitudinea celorlalţi faţă de noi e corespunzătoare atitudinii noastre faţă de ei. Chiar dacă soţul, să zicem, are mare succes la locul de muncă, este lăudat şi stimulat, dacă soţia nu-l respectă, ci îl consideră un om slab şi un ratat, pentru ea el o să fie aşa întotdeauana, până când ea n-o să-şi schimbe atitudinea faţă de el.

Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, Editura Sophia, București, 2013, p. 85-86

Cum să nu te porţi cu o femeie.

Într-o zi a intrat în biroul meu o doamnă. La prima vedere, aveai impresia că era genul care îşi dedicase toată viaţa pentru a se răzbuna. Şi asta pentru că chiar aşa era!Trecuse, cu cinci zile înainte, printr-un accident de maşină. Unele femei, în astfel de situaţii, intră într-o stare de şoc şi nu mai sunt efectiv capabile să gândească. Altele, slavă Domnului, trec printr-o stare spontană de luciditate, iar această doamnă, aparţinând celei de-a doua categorii, şi-a sunat soţul cât de repede a putut.Acum, oare care este primul lucru pe care ar trebui să îl întrebe bărbatul într-o astfel de situaţie?Exact! Ai dreptate, numai că soţul ei nu asta a întrebat… în schimb, a întrebat „Cât de serioasă e dauna maşinii?”

A doua întrebare a fost „A cui a fost vina?”

Fiind nesigură şi confuză, aşa cum suntem cu toţii în situaţii limită, răspunsul ei nu 1-a mulţumit. Aşa că el i-a dat indicaţii clare (evident, unul dintre tipii aceia care privesc problema din toate unghiurile, mai puţin din cel care trebuie!):

„Ascultă, dragă! Să nu recunoşti nimic! Sună la compania de asigurări, iar eu am să sun la avocat. Ai înţeles?”

Ea a înţeles.

Apoi, ca să demonstreze până la capăt faptul că un idiot face cum trebuie numai lucrurile care nu contează, a spus: „Aşteapă o clipă, să fiu sigur că ai numărul asigurării de la maşină corect!”

„îţi mulţumesc atât de mult!”, spuse ea. „Eşti sigur că nu mai ai nimic să mă întrebi?”

„Nu!”, zise el. „Cred că asta e tot.”

„Asta e tot?” strigă ea în telefon. ,Atunci, poate te interesează să ştii că eu sunt la spital cu cinci coaste rupte!”

Cum poate un bărbat să spună „iartă-mă” după o asemenea gafă? Nu poate! Sau cel puţin scuzele sale nu pot avea efect.

Bineînţeles, se poate aduce argumentul că dacă ea sunase şi nu îi spusese nimic despre starea sa, el a presupus că e în regulă, că nu păţise nimic.

Toate astea s-au întâmplat acum câteva luni de zile şi mă bucur să îţi spun că în acest timp relaţia lor abia şi-a revenit cât să semene măcar cu o căsnicie. I-a cerut de un milion de ori iertare, şi nu se pune problema că nu era sincer. Dar ca să împrumutăm o expresie medicală, „Pronosticul este unul reţinut” care, cu alte cuvinte, înseamnă „eu, în locul tău, n-aş paria pe asta!”

Care e concluzia pe care trebuie s-o tragem din povestea asta?

Concluzia este că întotdeauna, permanent, fără excepţie, în fiecare zi, de dimineaţă până seara, şapte zile pe săptămână, în sută la sută din cazuri, femeia va reacţiona bine numai dacă ştie că este prima pe lista ta de priorităţi!

Fireşte, cel mai direct mod de a-i face clar acest fapt este să i-o spui. Sunt foarte puţine femei care se satură vreodată de acest gen de reasigurare, reconfirmare verbală.

„Dar eu nu prea mă pricep la aşa ceva!” Oare de câte ori am auzit scuza asta din partea bărbaţilor, în timp ce acasă, soţia începea să îşi pună întrebări, să nu mai fie sigură de asta. Nu trebuie să îi permiţi să facă asta. într-un fel sau altul, trebuie să o convingi de faptul că acum şi pentru totdeauna, ea va fi cea mai importantă pentru tine.

Dacă a-i spune nu este de ajuns ca să o convingă, poţi încerca şi alte căi. Limbajul semnelor, o privire, o atingere sau un gest pot însemna mai mult decât o mie de cuvinte.

Cunosc pe cineva care a reuşit să se facă înţeles în felul următor: nu îşi dădea niciodată pălăria jos din cap, atunci când intra în casă, până nu îşi săruta soţia. Indiferent dacă ea vorbea la telefon, spăla rufe sau era în camera copiilor, nu făcea nici o excepţie de la a-şi transmite mesajul.

Şi atunci când era altcineva de faţă? îţi spun exact ce mi-a povestit ea: „Unul dintre cele mai incredibile momente a fost atunci când a venit mama lui prima oară în vizită la noi. Ajunsese deja când a venit Peter acasă, iar când a intrat pe uşă, ştiţi ce a făcut? A trecut pe lângă mama lui fără să oprească, m-a sărutat, apoi şi-a îmbrăţişat mama şi abia după aceea şi-a scos pălăria!”

Fără să scoată un cuvânt, se făcuse perfect înţeles pentru toată lumea. Şi, înainte de toate, a spulberat orice dubiu în mintea ei, consolidându-şi astfel imaginea.

E posibil să te întrebi „Bine, dar cum se potriveşte asta cu toată povestea cu bărbatul e capul familiei?”

Dacă stai să te gândeşti, ai să vezi că nu există nici o contradicţie, nici măcar una mică. Merg împreună atât de bine, încât în cele mai fericite căsnicii nu ai să vezi niciodată numai una dintre ele, ci pe amândouă. Ceea ce se întâmplă este că tu poţi fi capul familiei şi al casei numai dacă ea ajunge să fie persoana pe care e concentrată toată dragostea ta.

Bineînţeles că nici ea nu îşi va dori să fie singurul lucru pe care te concentrezi, dar ai face bine să o convingi că orice alt lucru important pentru tine, este cel mult pe locul doi, şi încă la distanţă mare faţă de ea.

La fel ca cel care a ratat momentul atunci când soţia sa era în spital cu cinci coaste rupte, poţi ajunge să faci gafe foarte mari, dacă nu reuşeşti să fii atent. Şi la fel ca cel care nu-şi dădea pălăria jos, până nu-şi săruta nevasta, vei face cel mai bine, dacă o convingi că nimeni, nici măcar mama ta, nu este la fel de important pentru tine ca ea!

Din Charlie W. Shedd, Scrisori Caterinei, Editura Bizantină, București

Dacă soţul nu-şi iubeşte soţia, iar soţia nu-l cinsteşte pe soţ, în familie apare dezbinarea.

Problema nu este numai că acum există o mulţime de soţi slabi şi infantili, ci şi că femeile se comportă în aşa fel încât bărbatul, în principiu, văzându-se tratat astfel, nici nu poate să-şi manifeste calităţile bărbăteşti. Ce greşeli comite femeia? Comportamentul ei faţă de bărbat este unul de comandant, îl striveşte, se străduiește să-l remodeleze, să-l reeduce şi, nevăzând nici un rezultat, ia toate greutăţile familiei asupra sa şi după aceea se miră: „De ce nu mă ajută nimeni?”.Iar când i se arată ce greşeli face, răspunde: „Păi, cum altfel, că treburile trebuie făcute!”. În atare situatie, femeia acţionează ca unele mame nechibzuite atunci când văd că cel mic nu poate îndeplini o anumită treabă: în loc să-l înveţe, să-l încurajeze, ele spun de obicei pline de nervi: „Ce să-ţi explic de o sută de ori, tontule, mai bine fac singură!”.Oare soţul se va purta bine cu soţia şi se va purta ca un cap de familie, dacă soţia nu-l respectă? Bineînţeles că nu! Sfântul Paisie Aghioritul spune: „Dacă soţul nu-şi iubeşte soţia, iar soţia nu-l cinsteşte pe soţ, în familie apare dezbinarea. Înainte se socotea că nu se cuvine deloc să-l contrazică soţia pe soţ, pe când acum a apărut un duh de obrăznicie. Ce bine era atunci! Am cunoscut cândva o pereche – soţul era mărunt, prizărit, pe când soţia era înaltă şi voinică: descărca un chintal de grâu din căruţă în joacă! Odată, un muncitor, băiat voinic şi el, a început să se dea la ea – femeia l-a luat şi l-a aruncat câţiva metri, ca pe un chibrit! Dar dacă aţi fi văzut cum asculta de bărbatul ei, cum îl cinstea! Aşa devine familia tare şi trainică, altfel nu poate dăinui”.Atitudinea celorlalţi faţă de noi e corespunzătoare atitudinii noastre faţă de ei. Chiar dacă soţul, să zicem, are mare succes la locul de muncă, este lăudat şi stimulat, dacă soţia nu-l respectă, ci îl consideră un om slab şi un ratat, pentru ea el o să fie aşa întotdeauana, până când ea n-o să-şi schimbe atitudinea faţă de el.

Pr. Pavel Gumerov, Conflictele familiale: prevenire și rezolvare, Editura Sophia, București, 2013, p. 85-86

Comentarii