Concentrare şi meditaţie
Lumea este materializarea formelor gândite de o Inteligenţă
Divină. Totul este o vibraţie. La fel cum există unde de căldură, de
lumină, electricitate şi energie, tot aşa există şi unde de gândire.
Gândirea are o enormă putere şi, într-o anumită măsură, toată
lumea a experimentat acest lucru. Dar ea ar putea deveni de mii de
ori mai efectivă dacă s-ar înţelege mecanica vibraţiilor gândirii,
tehnicile de control al acestor vibraţii şi metodele de transmitere la
distanţă către alte persoane.
O dată ce am înţeles forţele mentalului, se pot trezi în noi puteri
psihice până atunci ascunse. Se pot vedea obiecte de la distanţă, se
pot asculta sunete din depărtare, se pot transmite chiar mesaje în
orice loc al universului, se pot vindeca boli de la kilometri distanţă,
se poate circula către locurile cele mai îndepărtate în mai puţin de o
clipă. Nu există limite pentru puterea minţii cosmice.


Puterea de concentrare
Forţele naturii, atunci când curg în mod liber pe o arie extinsa se
mişca cu o oarecare lentoare şi cu mai puţina putere decât în cazul
în care s-ar încorpora într-o masă oarecare şi s-ar canaliza de-a
lungul unei intrări strâmte către această masă. Cursul blând al
unui râu când este barat de greutatea unor pietre sau stânci, sau a
unui baraj artificial, se precipită să răzbată dincolo de ele cu o forţă
impresionantă. Razele calde ale soarelui, dacă se măresc cu
ajutorul unei lentile, devin capabile să incendieze obiecte. Sunt doar
două exemple de putere generată prin concentrarea forţelor.
Această lege naturală poate fi, de asemenea, aplicată şi omului, în
toate domeniile activităţii lut.
Concentrarea mentală constă în fixarea minţii într-o perioadă de
timp prelungită, într-un punct extern sau intern Nu poate fi vorba de
concentrare fără ceva asupra căruia să se focalizeze razele
mentale. Acest ceva trebuie să fie un singur obiect sau o idee. Multe
persoane, deseori, se simt mândre că sunt capabile să se
gândească la două lucruri deodată. Mintea nu funcţionează aşa:
undele ei fluctuante sar pur şi simplu de la o idee cu viteza luminii.
Mintea poate face numai un lucru deodată. Cine îşi imaginează că
trebăluielile zilnice, că spălatul vaselor, spre exemplu, se fac mult
mai repede gândindu-se la o plajă însorită şi plină de palmieri, se
înşală pe sine.
Undele ei mentale oscilează între imagini visate în stare de
trezie şi treaba pe care o fac mâinile. Atenţia acordată muncii se
diminuează vertiginos, din cauza constantelor întreruperi, în timp ce
mâinile lucrătoare se mişcă cu o mare încetineală. Cât de bine ar fi
ca meditând cu mintea concentrată să ducem la bun sfârşit munca
în timp record, fără prea multe alte eforturi!
Când o persoană se află absorbită în lectură sau de un program
de televiziune, aceasta nu aude zgomotele din jur, nici nu îşi dă
seama când cineva o strigă, nici nu distinge semenii care circulă
prin preajmă, nici nu simte parfumul trandafirilor aflaţi în cameră.
Această stare se cheamă concentrare sau o hotărâtă fixare a minţii
asupra unui singur lucru. Toată lumea posedă, într-o anumită
măsură, facultatea de a se concentra. O practicare conştientă a
acestui dat întăreşte curenţii de gândire, clarifică ideile şi dă la
iveală o parte din imensa putere latentă a minţii. Ceea ce înainte
părea ceţos şi confuz devine deodată clar şi definitiv. Ceea ce era
dificil şi complex se vede, de astă dată, simplu. Concentrarea ne
face capabili să muncim cu o mai mare eficacitate, să dezvoltăm un
volum mai mare de muncă în timp mai puţin şi să ne mărim
propriile forţe. Concentrarea are puterea, de asemenea, de a
preveni sau de a micşora problemele de senilitate.
Începând de la treizeci de ani, celulele creierului uman mor fără
să mai poată fi înlocuite, în proporţie de 10 000 pe zi. Deci, a
revigora şi a utiliza la propria capacitate pe timpul degradării
mintea este de o importanţă vitală. Cine practică concentrarea va
rămâne cu o viziune mentală clară.
Chirurgul îşi operează pacientul cu atenţia concentrată la
maximum. O profundă absorbire în muncă îl caracterizează şi pe
cercetător, inginer, arhitect sau pe pictorul preocupat să picteze cele
mai mici detalii pe pânză. În toate aceste cazuri, precizia este
capitală. Aceeaşi concentrare este necesară şi în viaţa spirituală,
unde aspirantul are de-a face cu forţe interne. Pentru progrese,
trebuie să dezvoltăm concentrarea până la un grad înalt. Practica ei
reclamă răbdare, voinţă, regularitate şi o neobosită constanţă. Nu
există scurtături sau arderi de etape în viaţa spirituală.
În Yoga, ca şi în alte discipline spirituale, concentrarea este
primul pas către meditaţie, care, la rândul ei, conduce la experienţa
Divinului. Ceea ce majoritatea oamenilor numesc meditaţie nu este
decât concentrare. Puterea minţii este dirijată şi focalizată asupra
unei idei abstracte sau asupra unui simbol inspirator. Când toate
vibraţiile gândurilor străine s-au domolit, acela care practică
concentrarea se duce direct la izvoare, ca o săgeată. Sunt multe căi
care duc spre centrul oraşului. Pentru a ajunge în el, este suficient
să îţi alegi una. Nu va ajunge, în schimb, cel care le schimbă,
mergând, când pe una, când pe cealaltă.
Întreaga creaţie este Dumnezeu, conform cu filosofia Advaita,
sau Vedanta monistă. O intensă concentrare în orice simbol poate,
până la urmă, să ducă la Realizarea lui Dumnezeu în noi. Totuşi,
simbolurile abstracte, pentru că nu sunt emoţionale, cât şi
simbolurile care înalţă mintea sunt mai eficiente decât cele care
sunt colorate într-o nuanţă emoţională şi care, câteodată, trag
mintea în jos.
Deşi mintea este controlată pe timpul concentrării, momentul în
care se produce meditaţia nu se poate controla.
Cel ce se concentrează intră în starea de meditaţie ca şi cum ar
intra în somn. Meditaţia este un flux constant de gândire divină
dinspre Cel Suprem. Este o identificare a individului cu Dumnezeu,
şi experimentarea ei este asemănătoare cu curgerea uleiului
dintr-un recipient într-altul.
Plăcerea şi mintea în mod normal, trebuie să treacă ani înainte
să se producă acest schimb de conştiinţă în timpul practicii. Fiinţele
mai lumeşti sunt atrase de simţuri. Când mintea este distrasă de
pasiuni şi dorinţe, îi vine foarte greu să se concentreze asupra
vreunui lucru. Simţurile şi dorinţele sunt forţe care trag către
exterior, stimulând tendinţa naturală a minţii de a ieşi în afară,
spre lumea din jur. Căci, atunci când acest fapt se petrece, mintea
se vede învăluită în plasa interminabilă de întâmplări de tot felul
Razele mentale se împrăştie şi energia se disipează. Pentru a se
concentra aceste raze metale, trebuie reunite şi înmănuncheate spre
Fiinţa lăuntrică. Când sunt concentrate începe iluminarea.
Aplecarea adecvată a simţurilor poate contribui la interiorizarea
minţii. Printre metodele distincte utilizate pentru a se restrânge
tendinţa înnăscută a minţii de a oscila, cele mai eficiente sunt cele
mai puternice şi sunt capabile să capteze atenţia şi să liniştească
undele gândirii.
Un hipnotizator supune mintea unui hipnotizat, captându-i
privirea şi sugestionându-l prin formule repetate, ritmice şi
monotone. De asemenea, semnificativ rămâne faptul că profesorul
repetă îndemnul „Priviţi aici! “atunci când doreşte să capteze
atenţia elevilor săi asupra a ceea ce vrea să explice. Fixându-le
privirile acestora, le fixează de fapt atenţia minţilor lor. În mod
similar, la cursurile de disciplină spirituală, metodele de dezvoltare
a atenţiei şi a concentrării se bazează pe sunet şi privire. Se poate
privi fix un simbol abstract, imaginea zeităţii preferate (tema
aceasta o tratam în capitolul Meditaţie şi Japă), cerul, un trandafir,
sau orice alt obiect concret. Ca alternativă a concentrării vizuale, se
poate repeta, cu un ritm şi cu o intonaţie regulată, o Mantra, numele
Domnului, silaba sacră OM, sau anumite cântece. În acest mod,
mintea se focalizează treptat spre interior. Pe măsura ce
interiorizarea se face din ce în ce mai profundă, conştiinţa a ceea ce
se află în jur se pierde lent. Următorul pas este meditaţia în care se
va pierde de asemenea conştiinţa propriului corp. Când această
stare devine mai perfecţionată, se deschide către samadhi, stadiul
ultim al Auto-conştiinţei sau al Realizării. Plăcerile lumeşti
intensifică dorinţa pentru o desfătare şi mai mare. Mintea nu poate
fi satisfăcută niciodată, chiar dacă trece prin toate plăcerile. Cu cât
are mai multe, cu atât cere mai multe. Multă lume, fără să o ştie,
trăieşte îmbătată de instabilitatea propriilor minţi. Pentru a eradica
răul, trebuie să facă să dispară în primul rând dorinţa pentru
stimuli senzoriali. O dată ce mintea a fost liniştită şi concentrată, ea
încetează să mai caute noi plăceri. Când simţurile sunt controlate şi
stăvilite tendinţele lor de a se exterioriza, deja mintea nu va mai
constitui o ameninţare pentru succesul meditaţiei. Pe timpul
meditaţiilor, mintea trebuie să se întoarcă spre interior pentru a
explora propriile ei mistere. Simţurile se pot controla cu ajutorul unei
reeducări progresive a dorinţelor şi activităţilor. Este esenţial să
păstrăm cu respect o disciplină a dietei. De cele mai multe ori,
meditatorul trebuie să ocolească campaniile nedorite, stimulentele
şi sedativele, atât de uzuale în traiul occidental. Televizorul,
cinematograful şi ziarele, factori de agitare a minţii, trebuie reduse
şi înlocuite cu perioade de linişte şi singurătate. Supraveghind şi
temperând dorinţele şi emoţiile, se elimină trăsături negative ca
egoismul, mania, avariţia, ura şi tendinţa spre desfrâu.
Pentru Yogini antrenaţi, distincţia între faza de abstragere a
simţurilor de la obiectele externe (pratiahara) concentrare (dharana),
meditaţie (dhiana) şi începutul stării de superconştiinţă (samadhi)
este foarte imprecisă. Când se aşază să mediteze, toate aceste
procese se produc simultan, şi ajung rapid la starea meditativă.
Neofiţii practică prima oară abstragerea simţurilor. Apoi, încep
concentrarea. Adevărata meditaţie de-abia după aceea începe, lent.
Înainte să se manifeste starea de superconştiinţă, mintea, în
general, se impacientează şi oboseşte, pentru că nu a fost
antrenată să suporte un efort al atenţiei prelungite. Succesul în
cucerirea acestui pisc care e samadhi depinde de o practică
constantă şi intensă, de cunoaşterea funcţionării mecanismelor
minţii, de conştiinţa pericolelor posibile şi de dispoziţia către
sacrificiu pentru a depăşi obstacolele.
Cel mai bun prieten, cel mai mare duşman
Mintea îşi este sieşi cel mai rău duşman şi, totodată, cel mai
bun prieten. Conform cu gândirea yoginică, mintea se manifestă
de-a lungul a cinci stări:
1. Kshipta când e împărţită în diverse tendinţe opuse,
distrată şi dispersată către diferite obiecte externe.
2. Mudha starea minţii în care apar amorţeala şi uitarea.
3. Vikshipta. Stadiul în care mintea face eforturi să se
smulgă din starea precedentă şi să reunească razele dispersate ale
minţii. Uneori ajunge la concentrare, alteori e distrată. Se iveşte în
mod normal la începutul unei practici serioase.
4. Ekagrata mintea a fost focalizată. Se află într-o stare de
fixitate şi de concentrare stabilă. Nu există înlăuntrul ei decât o
singură idee.
5. Niruddha starea în care mintea se află sub control total.
Cel mai mare impediment („piatra de poticnire”, cum spun
evangheliile creştine) în calea concentrării sunt neliniştea şi
permanenta mişcare a minţii. Când un începător se aşază să
mediteze, gândurile sale, deloc obişnuite cu acest joc nou şi ieşite
din stereotipiile funcţionării lor comune, sar de colo-colo cu
impetuozitate, fără niciun control. Pentru a face să dispară această
oscilaţie, cât şi alte obstacole în procesul concentrării, fiecare
practicant trebuie să îşi fixeze mintea într-un singur obiect. Când
încearcă să fugă, ceea ce se întâmplă aproape regulat, trebuie
fixată din nou, şi mai hotărât. Ar dori să creeze sute de forme de
gânduri diverse, dar trebuie imediat disciplinată, căci altfel nu va
înregistra niciun progres în concentrare.
Introspecţia şi ţinerea cu grijă sub supraveghere a minţii sunt
două imperative urgente. Trebuie liniştite gândurile zglobii şi
calmate emoţiile, pentru că scopul declarat al celui ce practică
concentrarea este acela de a domoli undele mentale până a le face
să dispară. Nimeni nu ar trebui să permită propriei minţi să-şi
împrăştie energia, fără niciun folos, în gânduri vane, preocupări
deşarte, imaginaţii şi spaime. Prin intermediul unei practici
constante, se va reuşi menţinerea timp de o jumătate de oră
continuu a unei singure forme de gând şi, mai apoi, va fi posibilă
creşterea timpului de concentrare la mai multe ore. Când undele
mentale vor fi adunate şi focalizate, pe durata concentrării, se va
experimenta o stare de bucurie interioara.
Mintea se simte atrasă de idei agreabile; ca atare, fiecare
trebuie să se concentreze la obiecte concrete, exterioare. Flacăra
unei lumânări, luna pe cer, imaginea, fotografiată sau pictată, a
unui simbol spiritual, pot constitui obiecte de concentrare cu ochii
deschişi.
Mai târziu, se va putea ajunge la concentrarea cu succes asupra
unor obiecte subtile sau asupra unor idei abstracte. Cu ochii închişi,
aspirantul se concentrează în spaţiul situat între ambele sprâncene,
sau în regiunea inimii, ori în orice altă chakra (centru de energie
spirituală). Prin intermediul manipulării minţii, fiecare meditator va
fi capabil să o supună controlului voinţei lui şi să o oblige să-şi
concentreze puterile.
Totuşi, nu trebuie luptat în mod deschis cu mintea. Lupta forţată
cu ea nu face altceva decât să pună în mişcare un număr mai mare
de unde mentale. Mulţi începători în practica meditaţiei comit o
gravă eroare prin manifestarea unei nerăbdări crescute pentru a
reuşi. E posibil să apară dureri de cap şi, deseori, simt nevoia de a
urina, datorită iritaţiei simţite pe şira spinării. Aşa cum un bucătar
inteligent observă care sunt alimentele cele mai delicate şi încearcă
să le servească, tot la fel aspirantul e nevoit să observe care sunt
cele mai favorabile condiţii care favorizează progresul către scopul
propus, pentru a le intensifica pe parcursul drumului său spiritual.
Unii practicanţi încetează practica concentrării pentru că o găsesc
dificilă. Comit o gravă eroare! În efortul iniţial pentru a se ridica
deasupra conştiinţei propriului corp, practica poate, ce-i drept,
cauza deranjamente minime, producând stări de nelinişte fizică,
alimentată de o supraabundenţă de emoţii şi gânduri. Totuşi, pe
măsura trecerii timpului – chiar după mulţi ani, uneori mintea se
înfrânează şi devine pură şi puternică, stare care va deriva în
bucurie imensă.
Suma tuturor plăcerilor lumii nu înseamnă nimic în comparaţie
cu bucuria obţinută de pe urma meditaţiei. E obligatoriu, însă, să nu
lăsăm practica sub nicio formă. Trebuie păstrată o atitudine
răbdătoare, veselă şi tenace, şi reuşita va apărea până la urmă.
Cu ajutorul unei introspecţii serioase se pot detecta diversele
împotriviri în calea concentrării, care trebuie eliminate cu răbdare şi
efort. O conştiinţă discriminativă, o cercetare atentă şi meditaţia vor
înlătura orice obstacol.
Cu cât mai concentrată va fi mintea, cu atât mai multă putere se
va acumula într-un punct. Scopul vieţii este acela de a fixa mintea
în Absolutul Divin. Când acest lucru reuşeşte, fiecare practicant
devine senin, hotărât şi puternic. În timpul concentrării, simţurile
încetează să mai funcţioneze şi se pierde conştiinţa propriei
corporalităţi şi a universului extern care ne înconjoară. Pe măsură
ce devine mai profundă, se va experimenta o mare bucurie şi un
extaz de tip spiritual. Concentrarea deschide în noi canale interne
ale dragostei şi, pentru că ne conduce la meditaţie, este unica
poartă spre Eternitate.

Comentarii