Sănătate

7 reguli filocalice pentru restabilirea sanatatii

By 29 septembrie 2016 No Comments

1. Starea de bine mintala, grăbeşte refacerea fizică

Este regula numărul unu, şi toate celelalte sunt detalii ale ei.
Starea de bine mental grăbeşte refacerea fizică… Sănătatea noastră
este o funcţie a psihicului şi a gândirii pozitive. Omul este ceea ce
gândeşte. O gândire care selectează afecte pozitiv, o gândire bazată
pe mulţumire fermă va asigura o sănătate bună sau o recuperare rapidă.
Aceasta se întâmplă deoarece trăim într-o lume în care pierdem adesea
condiţia sănătăţii celei bune. Mulţumirea lăuntrică este garantul
păstrării acestei stări.

Cum se poate dobândi mulţumirea? Mută mintea de la „veacul acesta” şi
mintea se va schimba. Întrebaţi-vă: suntem mulţumiţi? Există o relaţie
între mulţumire şi inteligenţă, între mulţumire şi înţelegere. Dacă
eşti tipul cerebral, întâi înţelegi lumea şi eşti mulţumit că lumea
este ceea ce este. Dacă aparţii tipului intuitiv, afectiv, întâi îţi
creezi starea de mulţumire, şi va urma înţelegerea. Depinde cărui tip
mental îi aparţii. Dacă dominanta este intuitivă, atunci creează-ţi o
stare de mulţumire; din ea va rezulta inteligenţa. Dacă dominanta este
cerebrală, atunci înţelegerea creează mulţumire.

Este un fapt valabil şi în relaţia dintre doi oameni, doi soţi. V-aţi
pus vreodată întrebarea de ce apar frecvent situaţii conflictuale
între soţi? Pentru că nici unul nu înţelege natura celuilalt. De
pildă, femeia trebuie înţeleasă din punct de vedere al dinamicii
afective. Oscilând între închidere şi deschidere. Ca să se refacă
afectiv, uneori femeia se închide, se retrage în sine, pare mâhnită.
Bărbatul o vede închisă şi retrasă, şi atunci se gândeşte că
sentimentele ei faţă de el s-au răcit. Dar acel bărbat nu înţelege că
aşa-zisa răceală a femeii este o fază naturală prin care ea trebuie să
treacă pentru a-şi reface comportamentul afectiv.

Dinamica masculină este alta, oscilând între fugă şi revenire. Ca
să-şi refacă afectivitatea, bărbatul fuge. Iată de ce, atunci când
vede un bărbat „fugind”, femeia n-ar trebui să se teamă că
sentimentele lui faţă de ea s-au răcit; ea ar trebui să ştie că
dinamica lui afectivă se reface prin fugă. Această idee nu trebuie
înţeleasă eronat, cum că cei care fug au şi dreptate s-o facă. Fuga
poate fi exprimată divers — un bărbat „fuge” în cititul presei, e
absent din casă. E şi asta o fugă. Sau „fuge” să joace table cu vreun
vecin. Sau „fuge” la mănăstire, dacă este mai pios. Femeia trebuie să
înţeleagă că bărbatul are, la un moment dat, nevoie să „fugă”.
Înţelegerea faptului că asemenea stări sunt naturale ar putea evita
numeroase conflicte, conflicte care generează ulterior perturbări de
personalitate ale membrilor familiei — fie localizate scurt, fie cu
amprentă de durată
asupra copiilor.

Psihologii au explicat deja că majoritatea impasurilor pe care le vor
avea copiii noştri mai târziu sunt cauzate de conflictele din familie,
petrecute în perioada copilăriei acestora. Aceasta este, deci, prima
regulă: sănătatea este o consecinţă a binelui mental. Iar acest bine
mental are la bază înţelegerea şi stare de mulţumire. Nu
automulţumire, ci acea mulţumire care, la urma urmei, înseamnă
înţelegere.

2. Nu considera boala ca o pedeapsă pentru păcate

Unii consideră boala ca fiind o pedeapsă pentru păcate: aceasta este o
dovadă de slăbire psihică. Omul bolnav se reface mai greu când
consideră că a fost bătut de Dumnezeu, şi că Atotputernicul i-a dat
boala în chip de pedeapsă. Dar dacă boala nu este o pedeapsă pentru
păcate, ce este atunci? Putem vorbi despre boală ca fiind o oprire de
la păcat, o informaţie, o atenţionare că am încălcat o lege.

Într-o carte celebră, care se cheamă Călătorie înspre soare apune,
personajul principal este o maimuţă. O maimuţă poznaşă, născută
dintr-o piatră. Şi ea s-a dus să caute iniţierea. Un maestru a
ajutat-o să obţină iniţierea şi, astfel, ea a devenit „egala cerului”,
nemuritoare. Însă cu toate că era nemuritoare, maimuţa tot făcea
pozne. Poate e şi situaţia omului: deşi dobândeşte atâta ştiinţă,
sălbăticia din el nu dispare. Ei bine, ajungând această maimuţă, la un
moment dat, în cer, face tărăboi printre sfinţi, răstoarnă nişte
cazane unde se fierbea elixirul vieţii, strică nişte tocmeli… Sfinţii
atunci se supără şi se plâng lui Dumnezeu că o maimuţă întoarce totul
cu susul în jos. Şi atunci Dumnezeu îi spune lui Buddha: „Ia tu
maimuţa asta, că e în India, e din ţara ta. Ia-o şi dă-i un leac să se
astâmpere!” Şi Buddha a luat atunci un cerculeţ de fier, l-a pus pe
capul
maimuţei şi l-a fixat bine, ca ea să nu-ş poată da jos, spunându-i:
„De câte ori vei călca o lege divină, cercul te va strânge!” Şi a
venit maimuţa pe Pământ; cum făcea o poznă mare, cerculeţul o strângea
şi atunci se cuminţea.

Iată deci că durerea ei de cap nu era o pedeapsă, ci o informaţie că a
încălcat o lege sacră, o lege împotriva vieţii. Noi nu ştim că în
realitate am încălcat o lege dacă ne-am corecta atitudinea şi n-am mai
încălca legea, ne-ar lăsa durerea de cap, fără pastilă şi fără doctor.
Iată deci că boala nu e o pedeapsă pentru păcat, ci o oprire de la
păcat.

S-a pus adesea întrebarea: „De ce ne îmbolnăvim?”. Un răspuns ar fi că
ne îmbolnăvim ca să ne amintim de Dumnezeu. Întotdeauna când suntem
bolnavi ne amintim de Dumnezeu. Putem spune că de fapt, ne îmbolnăvim
ca să ne smerim, ca să ne aducem aminte că suntem trecători. În afară
de asta, de ce ne mai îmbolnăvim? Ne îmbolnăvim ca să smulgem
tandreţe. În lumea aceasta în care toţi sunt grăbiţi, nimeni nu vrea,
nu are timp ca să ne dea tandreţe. Atunci, inconştient, ce facem? Ne
îmbolnăvim, ca să smulgem tandreţe, căldură. Le amintim celor din jur
că ne datorează căldură, căci ei uită! Toţi datorăm ceva semenului.

3. Boala nu trebuie privită ca o catastrofă, ci ca un prilej de
introspecţie, de linişte, de întrerupere a gândurilor

Definiţia păcatului o ştim. Păcatul sunt grijile şi încălcarea celor
trei legi universale revelate. Dacă până acum nu ştiaţi foarte limpede
ce înseamnă „păcat”, iată o definiţie ajutătoare. Păcat înseamnă să ai
griji — dacă ai griji, ai păcate. Grijile ne împuţinează liniştea,
împuţinează viaţa. „Rumegarea” gândurilor slăbeşte omul. Boala
prilejuieşte această întrerupere a grijilor; este o oprire forţată din
„mecanica păcatului”, din mecanica vieţii păcătoase.  Există o a 11-a
poruncă — noi ştim doar 10, pe care le-am interiorizat şi după care ne
conducem. Porunca a 11-a apare ca un verset în Psalmul 45, sună aşa:
„Opreşte-te şi cunoaşte!” („Opriţi-vă şi cunoaşteţi că Eu sunt
Dumnezeu” Ps. 45:10). Considerăm această frază ca porunca a 11-a.

Ştiţi că în Pentateuh (Vechiul Testament) sunt 613 porunci?! În afară
de cele 10, cele mai importante, în primele 5 Cărţi ale lui Moise apar
deci şi multe altele. Iar a 11-a ar fi „Opreşte-te şi cunoaşte!”. Nu
poţi ajunge la cunoaştere din mers. Noi trebuie să descoperim oprirea
spirituală. Opreşte-te şi citeşte Filocalia sau Patericul. Opreşte-te
şi fă un minut de introspecţie. Introspecţie înseamnă liniştea
interioară. Nu analiza interiorul: analiza este un viciu intelectual.
Introspecţia este doar linişte interioară.

Opreşte-te deci şi cunoaşte înălţimea ta spirituală, precum şi
dimensiunea ta cea mare. Această a 11-a poruncă este încununarea celor
10 porunci cunoscute, după ce te-ai civilizat, când începi să-ţi
descoperi dimensiunea metafizică. „OPRIREA” este o practică. Ea a fost
dezvoltată în Filocalia, care a propus „exerciţiul celor 6 opriri”.
Acest „opreşte-te” se poate referi şi la controlul celor 6 surse de
agitaţie şi dezorganizare a personalităţii. Prima oprire este
stabilitatea fizică: ea atrage după sine stabilitatea minţii şi lipsa
grijilor. A doua oprire este oprirea de la păcat. A treia oprire este
oprirea de la mâncarea care ne aprinde. A patra oprire: de la adunarea
cu oamenii inferiori moral — deci un îndemn de a te aduna cu oameni
sporiţi, cu oameni cu preocupări înalte. Oprirea este stazis. În
greceşte, stazis înseamnă exerciţiu spiritual, cum ar fi rugăciunea.
Şi rugăciunea este tot
oprire. Aceasta este deci regula a treia: boala este un prilej de
oprire, de introspecţie.

Omul se îmbolnăveşte nu numai pentru că încalcă o lege, ci să-şi
amintească de o lege sacră, şi să se schimbe…

4. Boala este un prilej de schimbare

Dacă vom privi boala din acest punct de vedere şi dacă nu ne vom mai
teme de ea, vom constata că astfel ieşim mai repede din boală. După ce
au fost bolnavi, mulţi oameni şi-au schimbat modul de a mânca, de a
trăi, de a (con)vieţui.

5. Devii sănătos dacă îţi doreşti cu adevărat acest lucru

Asta înseamnă, întrucâtva, că mulţi sunt bolnavi pentru că, în
inconştient, ei se lasă să fie bolnavi. Afirmaţia poate părea, la
prima vedere, şocantă. Şi totuşi, ei sunt bolnavi, în primul rând, ca
să-şi atragă un beneficiu nevrotic: vor să fie trataţi ca nişte copii.
Când lupta vieţii ne copleşeşte, toţi simţim nevoia să fim trataţi
precum copiii; atunci subconştientul „cheamă” o boală. Dacă vrei cu
adevărat să devii sănătos, devii sănătos.

6. Ajută-ţi subconştientul să grăbească vindecarea

Acest lucru este posibil: să-ţi ajuţi subconştientul. Este un proces
care se petrece în stare de relaxare, într-o stare destinsă — mai ales
dacă eşti bolnav. Relaxat, cu ochii închişi, repetă-ţi formule ale
însănătoşirii. Cea mai curentă astfel de formulă este: „Mă simt din ce
în ce mai bine, pe zi ce trece şi din toate punctele de vedere”;
trebuie rostită la indicativ prezent, pentru că subconştientul nu
cunoaşte alte timpuri verbale. Această formulă a fost folosită de dr.
Emile Coué, care a vindecat, prin ea şi prin climat psihic spiritual,
sute de cazuri. Repetarea acestei formule duce la preluarea ei de
către rinencefal, iar rinencefalul transmite comenzile de refacere
acolo unde este nevoie. Rinencefalul, diencefalul şi formaţiunile
reticulare trimit comenzile de refacere acolo unde este slăbită
structura noastră. Dacă această formulă este repetată de trei ori pe
zi, în perioadele noastre de slăbire,
timp de 21 de zile, admiţând că este un caz cronic sau un caz ceva
mai complicat, survine întotdeauna o îmbunătăţire.

7. Pentru cei vrednici, un impas precum o boală poate să fie un prag iniţiatic

Boala nu numai că îţi dă o informaţie despre viaţă, dar îţi poate crea
şi condiţia unei schimbări mentale profunde, o trăire iniţiatică.
Acestea sunt regulile restabilirii sănătăţii. Ajungem din nou la
regula dintâi: starea de bine mental întreţine starea de bine fizic şi
grăbeşte refacerea fizică. Cu cât vom supraveghea mai bine mentalul,
cu atât vom stăpâni starea de sănătate. Omul ar trebui să ştie nu
numai cum poate să îşi revină, cum să-şi restabilească sănătatea. El
ar trebui să ştie câte ceva despre corelarea dintre greşeală şi boală
— ce tip de greşeală naşte o categorie de boală — tocmai pentru a
evita îmbolnăvirea. Asta trebuie reţinut: faptul că, sănătoşi fiind,
putem să evităm o eventuală îmbolnăvire prin starea de bine mental.
Starea aceasta de bine mental poate fi clădită prin autoimpunere şi
prin purificare.

Predispoziţia noastră pentru boală vine din predispoziţia pe care o
avem de a alege răul. Noi alegem răul. Dumnezeu nu vrea răul omului;
omul alege răul. Omul alege răul pentru că este uneori neştiutor. Nu
ştie exact ce este bine şi ce este rău. Alteori omul alege răul din
constrângere. Este constrâns să îl aleagă. Constrângerea ţine de firea
omului, de naşterea lui. Originea bolilor depăşeşte, adesea, puterea
noastră de înţelegere.

Există 3 origini reperabile:1. Unele boli sunt genetice sau
ancestrale: te-ai născut cu o povară în soartă. Nu eşti răspunzător de
aceste boli, ele sunt nişte poveri. Te-ai născut cu ele.
2. Alte boli provin din conflictele sau traumele avute în perioada
prenatală şi în copilărie. Dacă au existat conflicte puternice sau
traume în acea perioadă, individul le va resimţi în tot timpul vieţii.
Iată de ce copilăria, familia, mediul sacru al casei trebuie privire
cu mare grijă.
3. Boli cu surse nomice. Nomos, în limba greacă, înseamnă lege.
Acestea sunt bolile despre care deja am vorbit, venite dintr-o
încălcare a Legii revelate. Şi este palierul actual: cumul cotidian de
erori.

Pe lângă toate acestea, la maturitate putem să observăm că în noi
există o predispoziţie la îmbolnăvire în funcţie de anumite coordonate
— două la număr. Adică: (1) ne îmbolnăvim pentru că suntem agresivi şi
(2) ne îmbolnăvim pentru că ne simţim vinovaţi.
Agresivul şi vinovatul se îmbolnăvesc mai uşor. Neagresivul şi
nevinovatul fac faţă multor condiţii grele fără să se îmbolnăvească;
fac faţă şi mediilor contaminate fără să se îmbolnăvească. În privinţa
agresivităţii, trebuie spus că de multe ori nici nu o conştientizăm.
Vă ştiţi agresivi? Cu siguranţă nu!

Există printre cunoştinţele mele un domn care este foarte bisericos;
are circa 40 de ani, merge la biserică, este un bun închinător, un
practicant al religiei. Cu toate aceste calităţi, femeia din preajma
lui, prietena lui simţea lângă el un disconfort extraordinar. Cei doi
au venit la mine să mă întrebe de ce se întâmplă acest lucru, de ce ea
simte astfel. Dacă o priveai pe acea tânără cu un ochi care vede aura,
constatai că în preajma bărbatului respectiv aura ei era perforată,
zdrenţuită parcă. Concluzia este că bărbatul avea o agresivitate
inconştientă, foarte puternică, care zdrenţuia aura partenerei sale.
El s-a mirat atunci — de unde agresivitate, când se ştia pios,
milostiv? Stând un pic de vorbă cu el, am aflat că mai fusese
căsătorit, divorţase şi purta o ură înverşunată primei sale soţii. E
lesne de înţeles că, în preajma lui, orice femeie simte un mare
disconfort, pentru că el se
împotriveşte femeii în sine. Aflând acestea, bărbatul m-a întrebat
ce-i de făcut. „Trebuie să-ţi rezolvi agresivitatea inconştientă”,
i-am spus. În viaţa sa conştientă, el era bun, milostiv, însă
inconştient era agresiv. El ştia că este bun ca pâinea lui Dumnezeu —
făcea şi pomeni, punea lumânări la biserică — , nu agresiv.

„Cum să-mi dizolv agresivitatea inconştientă?” m-a întrebat.
L-am sfătuit ca în fiecare zi, în rugăciunile sale, să o pomenească pe
fosta lui soţie şi să ceară pentru ea putere, sănătate, gândire bună.
„Cum să cer aşa ceva pentru ea? Este o scorpie, cea mai mare scorpie!
a ripostat el. Nu pot să mă rog pentru ea!”
„Acest nu pot trebuie să-l depăşeşti! Numai dacă te rogi pentru ea o
să-ţi dizolvi agresivitatea inconştientă”.
„Dar nu merită…”, mi-a răspuns.
„Tocmai pentru că nu merită! Cu cât te rogi mai mult pentru ea, cu
atât ea va înflori, acolo unde se află”.
„Dar nu merită să înflorească! Vreau să piară, să se usuce!”
„Iată, cred că ţi-ai conştientizat destul de bine de ce, când se află
lângă tine, partenera are aura zdrenţuită!”, i-am zis eu atunci.
Ce se întâmplă când ai o aură zdrenţuită? Eşti vulnerabil. Poţi să iei
foarte uşor o gripă sau o infecţie, de exemplu. În acelaşi timp, poţi
resimţi influenţa negativă ce vine dinspre o anumită persoană, sau pur
şi simplu din câmpurile din jurul nostru (din care, când suntem
sănătoşi, selectăm numai pozitivitatea). Revenind, pot să vă spun că
acel pacient a reuşit până la urmă să se vindece, să se roage cu
bucurie pentru acea „scorpie”. În cele din urmă a început să vadă că
nu era chiar aşa de scorpie cum credea el, şi că numai încărcătura lui
de ură o făcea pe fosta lui soţie să pară atât de rea.

O doză de agresivitate inconştientă avem cu toţii, să ştiţi. Ne naştem
cu ea. Ea este baza complexului Cain. Inconştient, vrei să-l elimini
pe semenul tău. Omul se simte bine dacă elimină un om. Subconştientul
se simte bine când lichidează pe cineva, când extermină. Ce înseamnă
acest lucru? Să ne gândim la serviciu, de exemplu. Toţi colegii îţi
par răi şi urâcioşi. Te-ai simţi bine dacă ai reuşi zilnic să elimini
câte unul… Inconştient, deci, purtăm în noi complexul Cain — unii mai
puternic, alţii mai slab. Cert este că acest complex produce în noi o
anumită vulnerabilitate. Cum dispare agresivitatea inconştientă? La
modul practic, această agresivitate dispare mâncând mai des verdeţuri.
E un lucru la îndemâna noastră. Dacă mănânci verdeţuri, descreşte
agresivitatea inconştientă — foarte simplu. E una dintre cele 6
opriri: oprirea de la hrana care aprinde simţurile, care aprinde
agresivitatea. Noi nu ne dăm seama, mâncăm asemenea hrană spre
împuţinarea vieţii noastre şi spre urâţirea ei.

Dar mai ales terapia iertării şi ofranda remediază agresivitatea
inconştientă. „Împacă-te cu aproapele tău… cu fratele tău, cu pârâşul
tău”. (Matei 5:23-25). Dacă ai o aversiune faţă de cineva, atunci la
rugăciune evocă-i faţa senină şi „dăruieşte-i” mental: pace, sănătate
şi Har. Agresivitatea inconştientă se împarte şi ea în 3 categorii:
împotriva ta, împotriva semenului tău şi împotriva spaţiului în care
trăieşti. Conflictul psihic cu spaţiul predispune la boli de piele,
dar şi la dizarmonii nervoase.

Cei agresivi împotriva lor înşişi sunt foarte mulţi. Poate tu crezi
despre tine că eşti blând. Adesea cei blânzi îi iartă pe toţi ceilalţi
şi se atacă pe ei înşişi. Asta este o agresivitate împotriva ta. Să nu
spui niciodată: „Nu merit să trăiesc”. Această agresivitate naşte
predispoziţii maladive în zona bazală, a energiilor ancestrale. Bolile
uterului pornesc de la această atitudine, de la această
auto-depreciere, de la această auto-ieftinire a femeii. Dacă aveţi
probleme în zona bazală, la aparatul uretral, să ştiţi deci, că prima
măsură pe care trebuie s-o luaţi este să vă schimbaţi atitudinea faţă
de voi. Orice altă depreciere naşte aici vulnerabilitate.