content top

CASATORIE, FAMILIE, FERICIRE

In dictionarul de etnologie si antropologie, editat la editura “Polirom” in 1999, la litera “F” cuvantul “Familie” este primul. (pag 243).
Iata ce se spune in dictionar:”Toata lumea are impresia ca stie ce inseamna familia: ceva ce pare sa descinda direct din ordinea naturii, ceea ce ii confera caracterul unui dat universal, cel putin in forma sa elementara, de tip conjugal, definita prin unirea, recunoscuta din punct de vedere social,dintre un barbat si o femeie care traiesc impreuna cu copii lor” Este adevarat, de altfel, ca aceasta forma se intalneste atat la popoarele cele mai dezvoltate, cat si la cele primitive (cum ar fi celebrul exemplu al populatiei vedda din Ceylon, ai carei membri traiesc practic goi in adaposturi sapate in stanci, dar fiecare familie elementara, departe de a se amesteca cu celelalte, se limiteaza, dimpotriva, la spatiul care ii revine.

CASATORIE, FAMILIE, FERICIRE

In dictionarul de etnologie si antropologie, editat la editura “Polirom” in 1999, la litera “F” cuvantul “Familie” este primul. (pag 243).
Iata ce se spune in dictionar:”Toata lumea are impresia ca stie ce inseamna familia: ceva ce pare sa descinda direct din ordinea naturii, ceea ce ii confera caracterul unui dat universal, cel putin in forma sa elementara, de tip conjugal, definita prin unirea, recunoscuta din punct de vedere social,dintre un barbat si o femeie care traiesc impreuna cu copii lor” Este adevarat, de altfel, ca aceasta forma se intalneste atat la popoarele cele mai dezvoltate, cat si la cele primitive (cum ar fi celebrul exemplu al populatiei vedda din Ceylon, ai carei membri traiesc practic goi in adaposturi sapate in stanci, dar fiecare familie elementara, departe de a se amesteca cu celelalte, se limiteaza, dimpotriva, la spatiul care ii revine.
Celula conjugala elementara este unitatea de baza atat a familiilor conjugale poligame, in cazul carora mai multe unitati de acelasi fel au unul si acelasi partener, cat si a familiilor asa zise ramificate, care se intalnesc in numeroase parti ale lumii si pe care societatile occidentale l-au cunoscut sub forme si denumiri diferite. In cazul acestora regula impune coexistenta sub acelasi acoperis si aceeasi autoritate, multiple celule conjugale inrudite, repartizate pe mai multe generatii si dupa mai multe linii colaterale, prin raportarea la un stramos comun.
Este interesant insa de constatat ca, desi vitala, esentiala si aparent universala, institutia familiala nu beneficiaza, ca de altfel nici casatoria, de o definitie riguroasa. Dictionarul Littre da cel putin sase definitii diferite ale familiei; definitia principala consta in opozitia stabilita intre familie si casa, prin aceea ca familia inseamna “ansamblul de indivizi de acelasi sange care traiesc impreuna”, iar casa reprezinta succesiunea si transmiterea in timp. Astfel pentru dictionarul Littre, locuinta comuna si legaturile de sange sunt principalele criterii care definesc familia.
In Encyclopedia Britannica, familia este caracterizata prin locuinta comuna, cooperare economica si reproducere prin adultii de sex opus, dintre care cel putin doi intretin relatii sexuale admise social. Familia reuseste sa satisfaca astfel nevoile esentiale: sexualitate, procrearere, supravetuire economica, identificare personala si colectiva, cresterea si educarea descendentilor. Cu alte cuvinte, familia este: “un cuplu casatorit sau orice alt grup de adulti inruditi care coopereaza atat economic, cat si in cresterea copiilor si care impart o rezidenta comuna”, este o definitie data de K. Gough.
C. Levi-Strauss afirma ca familia reprezinta “mai degraba un echilibru intre extreme decat rezultatul unei nevoi permanente si constante exprimand exigentele cele mai profunde ale naturii umane” Ea poate lua cateodata forme neobisnuite, care se opun diverselor definitii propuse: legaturile libere ale nayarilor, unde femeile intretin relatii sexuale cel mai des pasagere….
Daca unirea conjugala stabila si recunoscuta dintre un barbat si o femeie nu exista pretutindeni in forma generala cunoscuta de noi, aceasta se intampla din cauza ca nu avem de a face cu o nevoie naturala, fireasca. Nimic de altfel nu este fondat biologic in aceasta institutie, nici chiar raportul mama – copil (nu peste tot mama biologica este cea care isi alapteaza si isi creste copii). Sexul, identitatea parintilor, paternitatea fiziologica nu sunt exigente absolute. Ceea ce conteaza este legalitatea, iar aceasta din urma nu este o caracteristica naturala, ci una eminamente sociala.
In afara de legalitate, elementul comun ce impune peste tot o forma stabila si reglamentata a raporturilor sexuale este prestarea de servicii reciproce intre soti, dupa repartizarea sarcinilor intre sexe care nu mai este fondata pe imperative fiziolgice. Fiind arbitrara, ea face ca cele doua sexe sa fie dependente unul de celalalt si deci contribuie la stabilirea unei relatii durabile dintre indivizi. Contractului de intretinere i se asociaza regularitatea prestarilor sexuale, familia intemeiata pe casatorie fiind locul priveligiat al reproducerii, fara sa existe insa o legatura necesara in mod logic, intre aceste doua ordini de fapte: intretinerea reciproca, gratificarea sexuala si reproducerea.
Multitudinea implicatiilor juridice, economice, etice si rituale i-au facut pe unii autori sa se indoiasca de existenta universala a casatoriei. Doua aspecte au retinut in special atentia antropologilor si au starnit dezbateri.
1. Practica poligamiei dovedeste caracterul ne-exclusiv al drepturilor sexuale dobandite prin casatorie. Poligamia – posibilitatea ca un barbat sa aiba mai multe sotii – foarte raspandita in societatile musulmane. Cu cat un barbat are mai multe sotii cu atat mai mult se evidentiaza prestigiul lui.
2. Casatoria la populatia nayar (India de sud) ridica probleme la referitoare la legitimitatea exclusivitatii sexuale si ilustreaza, pe langa aceasta, complexitatea drepturilor asupra urmasilor, inerente casatoriei. Acest tip de casatorie implica, in fapt, o separare in trei roluri masculine, de regula confundate: al tatalui, al genitorului si al celui care detine autoritatea asupra copiilor.
Scopul casatoriilor nu este numai de a da nastere unor copii care sa aiba parinti legali ci privita din pozitia celor care se casatoresc, este de fi fericiti alaturi. Daca ati observat pana acum, in toate discutiile si definitiile date casatoriei si familiei nu s-a vorbit nimic despre iubire. Nici o definitie nu contine acest cuvant si nici cuvantul fericire. Familia este privita ca o institutie, este un produs al societatii si anume societatea impune cele mai diverse rituri, obiceiuri, moralitati, constiinta, legi si altele. De ce societatea are nevoie de aceasta institutie – fundamentul societatii? Tocmai ca este privita ca un fundament – ceva din piatra – constructia de baza a oricarei constructii.
“ Setea universala a viului: sa-si diminueze suferinta si sa-si amplifice starea de bine. La om, aceasta tendinta traverseaza toata existenta: sa contracareze factorii de strivire sau de perturbare a echilibrului, sa-si sporeasca bucuria zilelor ” (Vasile Andru. Terapia destinului )
Sa vedem acum ce spune despre casatorie, familie si fericire sutrele 28-55 din capitolul 2, Sadhana Pada, din Yoga Sutra de Patanjali.
Fericirea nu se programeaza. Ea nu este o tinta ca atare, ci un rezultat. Fericirea survine prin intreruperea fluxului suferintei: taierea nefericirii. Tu suferi pentru ca pierzi obiectul dragostei. Te zvarcolesti pentru ca nu suporti lipsa obiectului. Acum tu esti una cu suferinta ta: te identifici cu suferinta. In criza, nu programam “fericirea”, ci oprim fluxul disperarii, mutand gandul spre altceva, periodic.
In viata de zi cu zi am auzit nu o singura data o astfel de intrebare: “Cum ar putea un om care iubeste sa fie egoist ”.
Iubirea este cel mai egoist lucru posibil si in acelasi timp este si cel mai altruist lucru din lume. Iubirea nu este altceva decat o dragoste de sine. Poti iubi pe altcineva numai daca te iubesti pe tine insuti. Altminteri este aproape imposibil. Calitatea iubirii trebuie sa creasca in interior si doar atunci aroma ei poate ajunge si la altcineva. Daca nu te iubesti pe tine, doar vei pretinde ca iubesti pe altcineva. Acea iubire va fi falsa – o deceptie. Aproximativ la 99% din cazuri, iubirea este o iluzie – deoarece umanitatea este foarte conditionata. Fiecare copil este invatat sa nu se iubeasca pe sine, ci doar pe ceilalti. Asa ceva este total imposibil. Nu astfel stau lucrurile.
Fiecare copil a fost invatat sa nu fie egoist cand, de fapt, aceasta este singura cale de existenta a fiintei.
Daca nu te iubesti pe tine, trebuie sa tinem bine minte acest lucru, nici altruist nu vei putea fi. Insa acest lucru trebuie foarte bine inteles, deoarece pare a fi un paradox.
Ce inseamna a fi iubitor de sine? Lucrul de baza este acela de a fi centrat in sine. Al doilea lucru fundamental este acela de a cauta intotdeauna propria fericire. Daca esti centrat in sine, atunci in orice vei face vei fi altruist. Vei putea merge si ajuta pe altii, dar o vei face doar pentru ca iti place, pentru ca te simti fericit sa faci asa ceva. Atunci te simti pe tine. Nu indeplinesti o sarcina; nu servesti umanitatea. Nu te vei sacrifica absolut deloc; nu vei fi un martir. Acestia oricum sunt niste termeni lipsiti de sens. Vei merge la spital si ii vei ajuta pe bolnavi; vei merge pe strazi si ii vei ajuta pe saraci – dar vei iubi acest lucru. Astfel, tu cresti. Adanc in interior te vei simti beatific si tacut, fericit de tine insuti si cu tine insuti.
O persoana centrata in sine isi cauta intotdeauna, propria fericire. Aceasta este si frumsetea: cu cat doresti mai mult sa fii fericit, cu atat ii vei ajuta pe ceilalti sa fie mai fericiti. Aceasta este singura modalitate de a ajuta omenirea. Daca toti cei din jurul tau sunt nefericiti, atunci nici tu nu poti fi fericit, deoarece omul nu este o insula izolata. El face parte dintr-un vast continent. Daca vrei sa fii fericit, va trebui sa ii ajuti si pe cei din jur sa fie mai fericiti. Doar atunci – doar atunci – poti fi cu adevarat fericit.
Va trebui sa creezi in jurul tau o atmosfera de fericire. Cum ai putea fi fericit cand toti din jur sufera? Vei fi afectat. Nu esti de piatra, ci esti o fiinta foarte delicata si sensibila Suferinta este la fel de transmisibila ca orice boala infectioasa. De asemenea si beatitudinea este si ea infectioasa. Cel care investeste in fericirea personala va fi intotdeauna interesat si de fericirea celorlalti. Dar nu ii ajuta pe ceilalti decat pentru propria sa fericire. Adanc in interior, el nu este interesat decat de sine. Daca lumea ar fi invatat sa fie centrata in sine, atunci nu ar mai exista suferinta.
Daca doresti sa fii sanatos nu poti trai printre bolnavi. Cum ai mai putea fi sanatos? Este imposibil. Este impotriva firii.
Fiecare trebuie sa invete sa fie centrat in sine si din aceasta va aparea non-egoismul. Altruismul este grija de propria fiinta. La inceput va parea non-egoism, dar in cele din urma acesta te satisface pe tine. Atunci fericirea poate fi multiplicata: fericirea tuturor celor care te incojoara se va revarsa asupra ta. Vei deveni extrem de fericit.
Insa nu trebuie sa uitam niciodata de noi insine. Politicienii, preotii, te-au invatat altceva, deoarece acesta este modul lor de existenta. Cand suferi ai nevoie de preoti. Cand esti bolnav ai nevoie de doctor. Cand esti haotic ai nevoie de politicieni. De fapt ei chiar doresc sa fii haotic, altminteri cui ii mai vor impune legile? Datorita haosului din tine ei ajung sa fie conducatori. Si de aceea te invata sa fii non-egoist. Te invata sa te sacrifici pentru tara, pentru religie, pentru toate prostiile existente. Iar cand esti sacrificat, preotii si politicienii sunt fericiti.
Probabil ca in mod inconstient, dar preotii si politicienii se afla intr-o conspiratie care lupta impotriva fericirii oamenilor. Daca devii fericit, esti un pericol mare pentru societate. Atunci nu iti va mai pasa de Vietnam sau de Israel. Toate aceste razboaie ti se vor parea nevrotice, prostesti, maniacale.
O persoana fericita doreste sa fie lasata in pace ca sa-si traiasca fericirea. Va dori o intimitate pentru fercirea sa. Va dori sa traiasca numai printre flori, poezie si muzica. De ce sa isi mai faca griji pentru razboaie si conflicte? Doar cei care sunt egoisti se pot gandi la astfel de lucruri, deoarece ei nu au cunoscut beatitudinea care izvoraste din propria fiinta. Ei nu au dansat, nu au celebrat niciodata; nu au cunoscut strafulgerarile divine sau acele licariri care apar din fericire si multumire personala.
O persoana necentrata in sine este descentrata, desradacinata, dezaxata. Se afla intr-o profunda criza de nervi. Ea este impotriva naturii – nu poate fi sanatoasa si intreaga. Nu face nimic altceva decat sa lupte cu existenta, cu fiinta, cu fluxul vietii – si asta doar pentru ca nu incearca sa fie centrata in sine. Nu poate fi, deoarece doar cel care este centrat in sine poate ajunge la adevaratul non-egoism. Cand ai fericire o poti imparti; cand nu o ai, cum o vei putea oferi? Pentru aceasta trebuie in primul rand sa o detii. O persoana care nu se iubeste pe sine este bolnava, serioasa; si-a pierdut propria viata.
Trebuie sa tinem minte; oricand iti ratezi viata devii criminal, sinucigas. Cand cineva traieste in suferinta, doreste sa distruga viata. Suferinta este distructiva, fericirea este creativa. Acolo nu mai exista decat incantare, voiosie, bucurie, beatitudine. Cand esti fericit doresti sa creezi ceva-orice, un poem, o jucarie pentru copii, o pictura. Trebuie sa-ti exprimi fericirea si atunci simti nevoia sa creezi ceva. Insa cand suferi, doresti sa distrugi totul. Doresti sa devii politician, militar, preot – doresti sa creezi o situatie in care sa poti distruge.
Acesta este motivul pentru care apar razboaiele. Este o boala. Si culmea, toti politicienii vorbesc de pace. Se pregatesc de razboi si vorbesc de pace. Defapt ei spun: “Ne inarmam tocmai pentru a pastra pacea”. Complet irational. Cum ai putea pastra pacea, daca te pregatesti de razboi? Pentru aceasta ar trebui sa te pregatesti de pace.
Este bine insa ca noua generatie nu mai este interesata decat de propria fericire. Ei reprezinta un pericol pentru guverne. Ei sunt interesati doar de iubire, muzica, de meditatie, de dans… Iar politicienii au observat acest lucru.
O persoana fericita apartine doar ei insasi. De ce ar trebui sa apartina unei organizatii? Doar cei nefericiti se aduna in gloate si tot felul de organizatii. Iar aceasta se datoreaza faptului ca ei nu au radacini, nu sunt centrati in interior-acest lucru creandu-le o mare anxietate. Astfel, acestia, incep sa creeze un centru fals, un substituent: incep sa faca parte dintr-un partid, dintr-o revolutie sau religie anume. Atunci simt ca apartin cuiva, simt ca sunt centrati, inradacinati.
Singura modalitate de a ajunge la Dumnezeu, la Existenta este acea de a fi inradacinat in propria fiinta. Daca apartii unei gloate, atunci te afli intr-un impas; de acolo nu mai este posibila nici o calatorie. Atunci ajungi pe o strada infundata.
Insa politicienii depind de suferinta ta. Ei nu doresc sa fii fericit, sa zambesti, sa te bucuri, vor doar sa suferi pentru ca atunci poti deveni distructiv. Atunci poti fi folosit. Ei te invata sa te sacrifici, sa devii un martir, te indeamna: “Sacrifica-te pentru aproapele tau”-totul este o prostie, un joc copilaresc.
Eu nu spun nimanui sa fie altruist, deoarece stiu ca atunci cand cineva va fi egoist, in mod instantaneu, spontan, va deveni altruist. Daca nu esti centrat te vei pierde, nu mai poti fi in contact cu nimeni, deoarece ai pierdut primul si cel mai esential contact-propria fiinta.
Uita de lume, de societate, de utopii, de Karl Marx si de multi altii – uita de tot. Te afli aici doar pentru cativa ani. Bucura-te, danseaza, canta, creaza, nu munci ca robu ci du-te la servici, ca la atelierul tau de creatie (desi nimeni nu prea iti va permite sa faci astfel) iubeste; si din iubirea si fericirea ta, din acest sine – centrism profund va incepe sa izvorasca o energie coplesitoare. Atunci vei fi capabil sa o imparti si altora.
Iubirea este unul din cele mai intime lucruri. Iar daca vrei un lucru si mai intim, atunci trebuie sa te indrepti spre meditatie, spre rugaciune. Iar daca vrei egoismul suprem, atunci indreapta-te spre Dumnezeu. Nu il poti cunoaste pe Dumnezeu in alt mod, nu exista alt mijloc. Trebuie sa stai fata in fata cu el, fara nici un intermediar. Singur in suprema ta singuratate, vei putea intalni acea experienta suprema.
Daca intelegi foarte bine centrarea in sine, atunci vei intelege ca este frumoasa, este ceva minunat, este un altruism complet.
Multe lucruri s-au intamplat in istoria lumii si in mintile noastre in legatura cu acest altruism. Suntem conditionati intr-atatea incat nici macar nu mai observam acest lucru.
Tot in legatura cu altruismul si egoismul a aparut si problema casatoriilor. Pentru multi oameni casatoria este un lucru mort. Casatoria este o institutie, iar omul nu poate trai intr-o institutie; doar nebunii pot trai intr-o institutie. Casatoria este un substituent al iubirii. Iubirea este periculoasa; a iubi inseamna a te afla constant intr-o furtuna. Ai nevoie de curaj, de consteintizare si trebuie sa fii pregatit de orice. In iubire nu exista siguranta. Casatoria reprezinta o siguranta: starea civila, politia, medicii, tribunalul, religia, toate stau in spatele casatoriei si o sprijina. Statul, societatea, religia-toate se afla in spatele ei. Casatoria este un fenomen social. Iubirea este individuala, personala, intima.
Iubirea este periculoasa, nesigura… Si nimeni nu stie unde poate conduce. Este la fel ca un nor care se misca fara nici un fel de destinatie. Iubirea este un nor ascuns care nu stie in ce parte se indreapta. Nimeni nu stie unde se afla, nici un astrolog nu ii poate prezice pozitia. Dar in privinta casatoriei? Dinainte se poate spune totul foarte usor.
Omul a trebuit sa creeze casatoria deoarece se teme de necunoscut. La toate nivelurile vietii si existentei, omul a creat substituenti: pentru iubire este casatoria; pentru religie sunt sectele – acestea sunt un fel de casatorie. Hinduismul, jainismul, crestinismul, islamismul -nici una din acestea nu este o religie adevarata. Religia reala nu are un nume – este la fel ca si iubirea. Insa datorita faptului ca iubirea este periculoasa si ca iti este frica de viitor, doresti sa ai o anumita siguranta. Crezi mai mult in securitate decat in viata. Acesta este motivul pentru care a fost creata casatoria.
Casatoria este mult mai permanenta decat iubirea. Iubirea poate fi eterna, dar nu permanenta. Ea poate continua la nesfarsit, dar nu exista o constrangere exterioara pentru a continua. Este la fel ca o floare care a inflorit dimineata, iar seara a disparut. Nu este ca o piatra. Casatoria este mult mai permanenta; te poti baza pe ea. La batranete este de foarte mare ajutor.
Este o cale de a evita dificultatile, dar ori de cate ori eviti dificultatile si provocarile, ai evitat si dezvoltatea. Oamenii casatoriti nu mai cresc. Iubitii cresc, deoarece ei trebuie sa faca fata in orice moment provocarilor – si fara nici o siguranta. Ei trebuie sa creeze un fenomen interior. Cand ai siguranta nu mai trebuie sa creezi nimic; societatea te va ajuta.
Casatoria este o formalitate, o sclavie legala. Iubirea este a inimii, casatoria este a mintii.
Casatoria este un iad, dar cei mai multi oameni au nevoie de ea. Ei nu pot intelege acest iad decat daca trec prin el si chiar au nevoie de a trece prin el pentru o anumita dezvoltatre a lor. Eu nu spun ca in casatorie nu poate creste iubirea; poate creste dar nu exista necesitate. Nu spun ca in iubire nu poate sa apara casatoria; este posibil sa apara, dar nu este o necesitate.
Iubirea poate deveni casatorie, dar aceea va fi o altfel de casatorie; nu este o formalitate sociala, nu este o institutie sau o sclavie. Cand iubirea devine casatorie, aceasta inseamna ca doua persoane s-au hotarat sa traiasca impreuna dar intr-o iubire absoluta, fara sa se posede una pe cealalalta. Iubirea este non-posesiva; ea iti acorda libertate. Casatoria provenita din iubire este un lucru absolut extraordinar. Ea nu are nimic de a face cu oficiul de stare civila. Poate ca ai nevoie de acest oficiu, poate ca este necesara pecetea societatii, dar acestea se vor afla doar la periferie-nu reprezinta miezul. In acest miez exista inima, libertatea.
Si uneori din casatorie poate creste iubirea, dar se intampla foarte rar. Cel mult apare doar familiaritatea, obisnuinta. Nu iubire, ci un fel de simpatie. Iubirea este pasionala; simpatia este inerta, moarta. Iubirea este vie; simpatia este doar putin calduta. De obicei oamenii atunci cand cauta siguranta, cand vad ca le este teama, cand simt ca nu mai pot iubi decat prin casatorie, atunci incearca sa faca totul posibil ca sa se aduca unul pe celalalt in fata oficiului de stare civila.
Casatoria trebuie depasita si doar atunci poate cu adevarat sa apara casatoria reala. De fapt persoana de langa tine trebuie privita ca un strain, iar cand iubitii traiesc ca doi straini, intre ei se va produce o legatura stransa, frumoasa si inocenta. Iar cand traiesti langa cineva ca langa un strain. . .
Nu poti cunoaste pe nimeni. Fiecare este un strain. Cunoasterea este foarte, foarte superficiala; o persoana este foarte profunda – este un mister infinit. De aceea noi spunem ca fiecare fiinta este un Dumnezeu. Cum ai putea cunoaste un Dumnezeu? Cel mult ii poti atinge periferia. Si cu cat cunosti pe cineva mai bine, cu atat devii mai umil – cu atat mai mult vei simti ca misterul este de neatins. De fapt misterul devine din ce in ce mai profund. Cu cat cunosti mai mult, cu atat vei simti mai putin ca stii ceva.
Cand doua fiinte se iubesc cu adevarat, ei nu vor deveni niciodata entitati cunoscute; deoarece doar lucrurile pot fi cunoscute. Doar lucrurile pot deveni parte a cunoasterii. O persoana este un mister-cel mai mare mister posibil.
Transcede casatoria. Ea nu este decat o formalitate, o legalitate; este necesara, deoarece traiesti in societate, dar transcede-o; termina cu ea. Si nu incerca niciodata sa posezi. Nu incerca niciodata sa simti ca celalalt este un sot sau o sotie altminteri nu vei face decat sa uratesti si sa murdaresti un lucru minunat. Nu spune niciodata ca femeia de langa tine este sotia ta – atunci o vei profana, o vei face comuna, obisnuita. Sotii si sotiile apartin lumii, iubitii apartin celuilalt taram.
Adu-ti aminte in permanenta de sfintenia si sacralitatea celui de langa tine. Nu o cotropi. Un iubit ezita intotdeauna. El iti va oferi un spatiu propriu. El este recunoscator si nu va simti niciodata ca te afli in posesia lui. Iti multumeste ca uneori ii permiti sa patrunda in spatiu tau interior.
Dar sotiile si sotii nu sunt niciodata multumiti, intotdeauna se bat, se cearta, se plang. Iar daca se urmareste lupta vei vedea ca aceasta este urata. Frumusetea iubirii a disparut. Acolo nu mai exista decat o realitate obisnuita; rutina de zi cu zi: sotia, sotul, copii. Necunoscutul s-a evaporat. Si astfel incepe sa se astearna praful – ei vor deveni inerti, morti, rigizi. Viata si-a pierdut sensul, vibratia, semnificatia. Nu mai este o poezie, ci a devenit grosiera.
Iubirea este o poezie. Casatoria este o proza banala – insa necesara pentru comunicare.
In trecut, dar si astazi in unele regiuni ale Indiei nu se foloseste un astfel de cuvant precum “iubire”, ci doar “non-violenta” – ahimsa. Isus foloseste “iubirea” Mahavrita, Pantajali, Buddha ei folosesc doar “non-violenta” De ce? “Iubirea” pare a fi un cuvant mai poetic, mai pozitiv; “non-violenta” pare mai urat, mai negativ. Insa exista o diferenta: cand spui “iubire”, deja te-ai indreptat spre o agresiune subtila. Cand spun “te iubesc” m-am mutat din centru meu in tine. Este o agresiune frumoasa dar ramane o agresiune. Pantajali spune “non-violenta” :este o stare pasiva, o negatie care transmite doar ca “nu te voi rani”.
Mesajul iubirii este “ te voi face fericita” – ceea ce este imposibil. Cine oare face fericit pe altcineva? Iubirea doar promite. Iar toate promisiunile sunt false. Cum ai putea face fericit pe altcineva? Cand spui “te iubesc” nu faci altceva decat sa creezi multe promisiuni, te indrepti spre visare. “Te voi face fericit; apropie-te de mine”. In India nu se foloseste acest cuvant, cel mult se spune “nu te voi rani. Eu nu pot face mai mult decat sa nu iti provoc suferinta. Dar nu voi putea sa iti ofer fericirea”
De aceea iubirea conduce la frustrare. Iubitii isi promit unii altora -constienti sau nu- trandafiri, fericire, paradisuri, dar nu se va indeplini nimic. Oamenii isi promit o multime de lucruri posibile si imposibile si ajung sa nu le realizeze nici macar pe cele posibile. Nimeni nu te poate face fericit – cu exceptia ta. Cand un barbat se indragosteste crede ca femeia ii va oferi o viata minunata, magica; iar femeia gandeste si ea acelasi lucru in privinta barbatului. Dar nimeni nu poate oferi nimic. Acesta este motivul pentru care iubitii ajung sa se simta frustrati. Nu inseamna ca s-au amagit cu buna stiinta ci pur si simplu nu erau constienti de ce spuneau.
Buddha foloseste un alt cuvant “non-violenta”. Pare un cuvant urat, dar prin intermediul lui nu se transmite altceva decat ca “nu te voi rani” Si nici macar aceasta garantie nu este totala, deoarece te poti rani singur, iti creezi singur propriile rani, propriile suferinte. Tot ceea ce vor sa spuna aceste cuvinte buddhiste: “Eu nu voi participa, nu iti voi produce nici un fel de suferinta, nu te voi rani” dar acestea sunt mult mai usor de realizat si denota cu adevarat o iubire. Ce poate sa-si doreasca partenerul mai mult de la cel de langa el, decat ca acesta sa-i ofere libertatea necesara lui si sa nu ii violeze drepturile si dorintele, aspitariile.

Anatol Basarab

   RSS   Facebook   Twitter